Maria Șarapova spune că vrea să joace în continuare tenis

Tenisul feminin este acum în stare de șoc iar imaginea acestuia a fost afectată după ce Maria Șarapova a declarat faptul că a fost depistată pozitiv cu meldonium, fiind deci suspendată. Totuși, sportiva spune că dorește să poată juca tenis în continuare și că va juca iar imediat după ce suspendarea sa va expira.

De apreciat este optimismul rusoaicei care riscă totuși o suspendare de până la 4 ani, însă în ciuda acestui aspect aceasta speră că va juca iar tenis în circuitul profesionist.

De asemenea, Maria Șarapova a declarat faptul că a primit foarte multe mesaje de susținere și de iubire, iar acesta este un motiv în plus pentru care își dorește să poată juca în continuare și să aibă o nouă șansă deoarece consideră că merită un nou început.

Sportiva în vârstă de doar 28 de ani a fost suspendată de către Federația Internațională de Tenis în urma unui control de antidoping efectuat la Australian Open, control care a depistat-o pozitiv cu meldonium, medicament inclus pe lista produselor interzise începând cu acest an.

În urma declarațiilor Mariei Șarapova care a recunoscut faptul că a fost depistată pozitiv, aceasta a pierdut aproape toate contractele care îi aduceau sume mari de bani. Astfel, companii celebre precum Porche sau Nike au decis să încheie contractele cu sportiva din Rusia. Cifrele sumei pierdute de către Șarapova sunt de ordinul milioanelor de dolari, deci nu este chiar o schimbare ușoară în viața sportivei.

Simona Halep a declarat la rândul său faptul că este un moment dezamăgitor pentru tenis, deoarece astfel de situații nu sunt onorabile pentru tenis. Amintim și faptul că românca nu a reușit încă să o învingă pe Maria Șarapova, iar după aceste probleme, rămâne de văzut faptul dacă va mai avea ocazia să o facă.

S-ar putea construi o uzină Mercedes-Benz în România

O veste bună pentru românii care sunt în căutarea unui loc de muncă după ce grupul Daimler, cunoscuți pentru faptul că sunt printre cei mai cunoscuți giganți în domeniul construcțiilor de mașini, având afaceri de peste 130 de miliarde de euro în fiecare an, a anunțat că dorește să îi depășească pe cei de la BMW, astfel încât există șanse ca Mercedez-Benz să aibă o uzină și în România.

De asemenea aceștia au explicat că această decizie este una care a fost gândită îndelung și că pare a fi o decizie foarte bună, motiv pentru care în următoarea perioadă vor compara aspecte importante precum nivelul educațional, forța de muncă disponibilă, logistica, infrastructura precum și cum a evoluat domeniul afacerii în România. De asemenea, aceștia au aici o fabrică de cutii de viteze de care sunt foarte mulțumiți. În plus, această fabrică reprezintă chiar un motiv în plus pentru a începe în România o uzină pentru construcția de mașini Mercedes-Benz în România.

Aceștia au construit de curând o uzină chiar aproape de România, în Ungaria, înclinând astfel bananța pentru vecinii noștri în lupta pentru cea mai mare producție totală de mașini.

În ceea ce privește fabrica de cutii de viteze, aceasta a fost începută în 2013 iar pentru ea s-au investit aproximativ 300 de milioane de euro, astfel încât astfel a apărut uzina de la Sebeș. Aici va începe curând și producția pentru noua 9G Tronic, care se produce deja de ceva timp în Germania dar și pentru care există o cerere continuă pe piață, mai ales că majoritatea mașinilor noi pot fi echipate cu această cutie.

Astfel, românilor nu le rămâne decât să aștepte și să se roage ca cei de la Mercedes să se decidă pentru deschiederea unei uzine în România, deoarece ar ajuta foarte mult pentru o economie mai bună a țării.

Echipele de fotbal din Anglia vor să iasă din Liga Campionilor

Momentan, Liga Campionilor este una dintre cele mai spectaculoase și cele mai puternice competiții de fotbal din Europa, unde anual participă doar cele mai bune echipe de fotbal din mai multe țări ale Europei. Totuși, după ce Anglia părea să dorească să iasă din Europa, acum se pare că au planuri asemănătoare și la fotbal, după ce cluburile din această țară ar dori să nu mai particpe la Liga Campionilor.

Ieri, șefii echipelor mari din Anglia precum Arsenal, Chelsea, Livepool, Machester City și Manchester United s-au întâlnit pentru a organiza o ședință în care s-a discutat despre dorința de a renunța la Champions League pentru a crea o ligă nouă, SuperLiga Europei, ligă în care să joace doar cele mai bune cluburi din Europa. Mai mult decât atât, aceste echipe ar avea locul în SuperLiga asigurat, indiferent de locul pe care a terminat la sfârșitul sezonului.

Cel care a venit cu ideea a fost Ross, patron al echipei de fotbal american Miami Dolphins, însă această idee a mai fost pusă în discuție până acum chiar și de către șefii echipei AC Milan, care au discutat cu președintele ligii primare din Germania, chiar în urmă cu o lună.

Totuși, jurnaliștii din Anglia nu par a fi foarte optimiști în legătură cu această propunere, deoarece echipele mari ar fi mult prea avantajate față de echipele mai mici.

Acestă ligă însă ar urma să fie lansată abia în 2018, deoarece în acel an se negociază iar drepurile TV pentru UEFA Champions League, un moment oportun pentru ca marile cluburi din Europa să se arate împotriva Ligii Campionilor susținând totodată SuperLiga, mai ales că locurile ar fi deja asigurate.

Marele dezavantaj al acestei ligi este lipsa de spectacol și monotonia care ar apărea imediat după ce spectatorii nu vor putea să se bucure și de echipe noi care să impresioneze.